Despre noiObiective strategice naționale

Obiective strategice naționale

Promovarea, Dezvoltarea si Monitorizarea Activitatilor Nucleare

Autoritatea naţională competentă în domeniul promovării, dezvoltării şi monitorizării activităţilor nucleare în scopuri exclusiv paşnice şi al gospodăririi în siguranţă a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea definitivă a acestora este Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive (ANDR) în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1437/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a structurii organizatorice ale ANDR.

ANDR are ca obiect de activitate acordarea de asistenţă tehnică de specialitate Guvernului în procesul de elaborare şi adoptare a politicilor de promovare, dezvoltare şi monitorizare a aplicaţiilor exclusiv paşnice ale energiei nucleare, energetice şi neenergetice, depozitarea definitivă în siguranţă a deşeurilor radioactive şi coordonarea la nivel naţional a procesului de gospodărire a deşeurilor radioactive şi a procesului de dezafectare a instalaţiilor nucleare.

Toate activităţile din domeniul nuclear se desfăşoară în concordanţă cu prevederile Strategiei naţionale de dezvoltare a domeniului nuclear (SNDDN) şi Programului nuclear naţional (PNN) aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 1259/2002 privind aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare a domeniului nuclear în România şi a Planului de acţiune pentru implementarea acestei strategii.

Nucleul strategiei naţionale de dezvoltare a domeniului nuclear îl constituie PNN în cadrul căruia sunt prezentate Obiectivele naţionale strategice ale domeniului nuclear pe termen lung şi mediu, strategiile asociate pentru realizarea acestora precum şi planul de acţiune pentru implementarea strategiei.

ANDR monitorizează la nivel naţional desfăşurarea în scopuri exclusiv paşnice a activităţilor nucleare în concordanţă cu SNDDN şi, respectiv, PNN şi este instituţia responsabilă cu actualizarea SNDDN şi respectiv a PNN.

Obiective naţionale strategice

Obiectivele naţionale strategice ale domeniului nuclear prezentate în PNN sunt grupate în trei categorii distincte şi anume:

Obiectiv fundamental

  • Creşterea ponderii energiei electrice de origine nucleara în producţia totala de energie electrica a României se va realiza cu respectarea principiilor dezvoltării durabile a societăţii, în condiţii competitive de preţ de cost si cu asigurarea securităţii nucleare la nivelul standardelor internaţionale

Obiective derivate

  • Asigurarea si creşterea continua a nivelului de securitate nucleara în acord cu evoluţia cerinţelor standardelor internaţionale
  • Asigurarea unui nivel radiologic, în concordanta cu normele naţionale atât pentru personalul implicat în domeniul nuclear, cât şi pentru public. Reducerea impactului asupra mediului
  • Realizarea managementului deşeurilor radioactive si a combustibilului uzat în conformitate cu cerinţele internaţionale
  • Valorificarea avantajelor utilizării reactorilor avansaţi
  • Valorificarea avantajelor utilizării ciclurilor avansate de combustibil
  • Susţinerea activităţilor de cercetare-dezvoltare în domeniul nuclear
  • Asigurarea resurselor umane în domeniul nuclear
  • Analizarea periodica a soluţiilor de reactori nucleari energetici oferite de piaţa mondiala, în vederea selectării de proiecte candidate pentru implementarea de noi unităţi de CNE în România
  • Deschiderea spre competiţie a serviciilor pentru consulting, construirea, punerea în funcţiune, operarea si dezafectarea instalaţiilor nucleare, precum si a serviciilor legate de managementul deşeurilor radioactive
  • Asigurarea unui management corespunzător pentru toate unităţile proprietate de stat din domeniul nuclear
  • Promovarea unor principii de etica în relaţiile dintre entităţile din domeniul nuclear românesc
  • Promovarea şi susţinerea participării naţionale la activităţile privind PNN, obiective
    de infrastructura conexe PNN

Obiective “europene”

  • Dezvoltarea exclusiva de aplicaţii paşnice ale energiei nucleare pe teritoriul
    României
  • Controlul garanţiilor pentru materialele si instalaţiilor nucleare de pe teritoriul României.
  • Asigurarea si creşterea continua a nivelului de protecţie fizica a materialelor si a instalaţiilor nucleare, inclusiv în timpul transportului
  • Formarea si informarea corespunzătoare a publicului, pentru înţelegerea domeniului nuclear. Asigurarea si creşterea continua a gradului de acceptanta a activităţilor nucleare de câtre publicul larg. Relaţiile cu mass-media
  • Ridicarea continua a performantelor de securitate nucleara si protecţie biologica, inclusiv în privinţa depozitarii deşeurilor radioactive
  • Dezvoltarea si aplicarea în folosul societăţii moderne a tehnicilor si tehnologiilor nucleare cu impact în medicina, industrie, servicii, control al calităţii vieţii etc.
  • Armonizarea legislaţiei din domeniul nuclear
  • Refacerea mediului în urma încetării activităţilor unor centrale sau obiective
    nucleare
  • Asigurarea corespunzătoare a managementul de accident nuclear
  • Consultarea societăţii civile privind promovarea domeniului nuclear

Obiective instituţionale

În vederea eficientizării activităţii de monitorizare la nivel naţional a activităţilor nucleare, la nivel instituţional sunt formulate trei obiective în concordanţă cu misiunea şi atribuţiile instituţionale legale, precum şi corespunzător evoluţiilor şi perspectivelor tuturor zonelor specifice de interes ale domeniului nuclear, respectiv: securitate nucleară, deşeuri radioactive, protecţie radiologică, cercetare – dezvoltare în domeniul nuclear, ştiinţa nucleară, legislaţia nucleară, consorţii de proiecte, resurse umane, dezvoltare durabilă, societate civilă, gestionarea urgenţelor nucleare şi radiologice.

Obiectivele instituţionale sunt următoarele:

  • Consolidarea autorităţii ANDR
    • Dezvoltarea managementului şi culturii instituţionale
    • Creşterea eficienţei, transparenţei şi calităţii managementului ANDR
  • Dezvoltarea cadrului legislativ aferent domeniului promovării şi dezvoltării energiei nucleare
  • Îmbunătăţirea interactivităţii cu factorii interesaţi în promovarea şi dezvoltarea energiei nucleare