ArhivăANDR a desfasurat lucrarile reuniunii Comitetului Executiv de Coordonare din cadrul Internationl Framework for Nuclear Energy Cooperation (I.F.N.E.C.)

ANDR a desfasurat lucrarile reuniunii Comitetului Executiv de Coordonare din cadrul Internationl Framework for Nuclear Energy Cooperation (I.F.N.E.C.)

În data de 23 octombrie 2015, la Casino Sinaia Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive (ANDR) a desfășurat lucrările reuniunii  , Comitetului Executiv de Coordonare  din cadrul International Framework for Nuclear Energy Cooperation (I.F.N.E.C.).

La acest eveniment au fost prezenti la Sinaia responsabilii cheie in domeniul energiei nucleare din peste 63 de tari, printre care SUA, Marea Britanie, Germania, Rusia, China, Japonia, Franta, Japonia etc, reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor internaționale din domeniul energiei nucleare. precum Acting Assistant Secretary for the Office of Nuclear Energy S.U.A.(D.O.E.)-John Kotek, Deputy Assistant Secretary, International Nuclear Energy Policy and Cooperaion- Edward McGinnis, directorul general adjunct  al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) – Mikhail Chudakov, Head – Nuclear Energy Technology, Nuclear Waste & Decommissioning in Directorate General for Energy,European Commission – Maurizio Boella, directorul general Nuclear Energy Agency (NEA) William Magwood,  reprezentanti din tarile membre dar și ambasadori și secretari de stat.

Pentru prima oară România a deţinut preşedinţia în cadrul acestei întâlniri a Comitetului Executiv de Coordonare.

Din partea României au transmis mesaje Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului precum şi Ministerul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, prin care au asigurat reprezentanţii IFNEC  de promovarea continuă a interacţiunilor dintre specialiştii români şi experţii internaţionali implicaţi în gestionarea deşeurilor radioactive precum şi a activităţilor nucleare conexe,garantând pe viitor acceaşi colaborare fructuosa ca şi în ultimii ani.

Au participat activ în cadrul întâlnirii Comitetului Executiv reprezentanţi din cadrul Ministerului Afacerilor Externe precum şi din cadrul  NUCLEARELECTRICA S.A.,care au insistat pe ideea de promovare cât mai corectă si continuă a activităţii domeniului nuclear, precum şi a posibilităţilor de finanţare a infrastructurii nucleare.

Pe tot parcursul întrevederilor, membrii IFNEC şi-au reafirmat angajamentul faţă de misiunea IFNEC care reprezintă un forum de cooperare între statele participante pentru a explora abordări reciproc avantajoase în utilizarea energiei nucleare în scopuri pașnice și pentru îndeplinirea celor mai înalte standarde de siguranță , securitate și neproliferare .

Totodată, a fost recunoscut faptul că cererea de energie fiabilă , și durabilă la preț accesibil , continuă să reprezinte o nevoie extrem de importantă a țărilor din întreaga lume , și că multe țări continuă să folosească , sau încearcă să implementeze pentru prima dată energia nucleară pentru a contribui la satisfacerea acestor nevoi. Cu toate acestea , capacitatea de a finanța proiecte în domeniul nuclear continuă să reprezinte o provocare extraordinară pentru o mare parte a comunității nucleare globală . Pentru a contracara această piedică majoră în dezvoltarea industriei nucleare, reprezentanții IFNEC au considerat necesar şi oportun să ceară sprijinul nemijlocit al stakeholderilor, băncilor multilaterale și regionale de dezvoltare , autorităților din domeniul energiei, industriei, si comunităţii de reglementare , pentru a lucra împreună şi a elabora o strategie în abordarea  aceastei provocări .