Semnare acord de cooperare între Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive (ANDR) din România și Compania franceză AREVA
Miercuri, 13 aprilie 2016, la Ambasada României, în Paris, în prezența ambasadorului Luca Niculescu, a fost semnat acordul de cooperare între Agenția Nucleară și pentru Deșeuri Radioactive (ANDR) din România și Compania franceză AREVA, ce vine în completarea memorandumului de înțelegere dintre ANDR și AREVA, semnat la 30 august 2013.
Președintele ANDR, Florin Constantin Tătar subliniază faptul că prezentul acord confirmă intenția de colaborare între compania franceză și ANDR în privința proiectării, construirii, punerii în funcțiune precum și funcționarea unei Unități de producție (DF3C) cu Container de Înmagazinare din Beton Fibros Durabil. Containerele ar urma să fie integrate în depozitul naţional de la Saligny, pentru stocarea deşeurilor slab şi mediu radioactive generate pe teritoriul ţării, în special de reactoarele Nuclearelectrica.
„Această cooperare va fi implementată numai după realizarea unui studiu de fezabilitate care să ateste rentabilitatea Unității de Producție, ceea ce presupune de fapt un acord „stand-by”, prin care ne bazam pe partenerii nostri francezi. Dacă studiul certifică rentabilitatea, atunci actualul protocol, referitor la utilizarea, dezvoltarea și aplicarea Tehnologiei DF3C poate include atât transferul de tehnologie DF3C, cât și asistență și suport tehnic, schimb de experți și specialiști, training pentru utilizarea tehnologiei dar și furnizarea echipamentului DF3C în vederea funcționării în siguranță a instalației.
Trebuie mentionat faptul că transferul tehnologiei are în vederea aplicarea normelor și acordurilor Agenției Naționale de Gestionare a Deșeurilor Radioactive din Franța, ANDRA, iar tehnologia prin beton fibros, precum și proiectarea containerului vor corespunde standardelor și legislației franceze.” a declarant președintele ANDR, Dr.ing. Florin Constantin Tătar.